Activitate vama Siret
Încă de pe 27 februarie, voluntarii noștri au asigurat prezența la cortul Crucii Roșii 24 de ore din 24. Aceștia au mijlocit legătura dintre donatori și oamenii în nevoie, dintre transportatori și persoanele sau instituțiile care ofereau cazare și refugiați, și nu numai.
Colegii nostri au dus în punctul de trecere a frontiere din Siret produse de igienă și alimente pe care le-au predat către Direcția de Asistență Socială. Legătura cu DAS și Crucea Roșie a fost ținută în permanență, voluntarii fiind pregătiți să asiste în caz de nevoie.
În funcție de cerințele observate de colegii de la cortul Crucii Roșii, s-au achiziționat produse și materiale consumabile și s-a asigurat aprovizionarea punctuală în funcție de nevoie.
Chiar și în condiții neprielnice, la temperaturi scăzute și ninsoare, voluntarii au fost prezenți în vamă.
Produse de igienă, căciuli și fulare, produse de îngrijire pentru adulți, medicamente de uz general, au fost puse la dispoziția persoanelor care au trecut frontiera de la Siret.
Nenumărate eforturi de corelare a nevoii de transport și cazare, liste de necesități, telefoane interminabile, centralizări de donații, evidențe financiare, drumuri continue între Rădăuți și localitățile învecinate și vamă, sunt doar câteva dintre eforturile susținue și constante din partea voluntarilor Rădăuțiul Civic.
La început de lună martie s-au reorganizat donațiile primite astfel încât accesul la produse să fie mai facil pentru persoanele în nevoie, iar zilele petrecute în vamă au presupus și ședințe cu autorități și organizațiile nonguvernamentale prezente.
Mesajele oamenilor care ajungeau cu bine la destinația finală au fost ca un pansament și motiv de a îndura mai departe frigul și nopțile state în picioare pentru a răspunde fiecărei persoane care socilita ajutor.
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.